Copyright 2024 ParentX - Educatie pentru Viitor © All rights reserved
ParentX aduce pentru prima oară în România, pe scena educației, echipe de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic.
Intrăm într-o nouă eră a educației cu lansarea seriei naționale de evenimente ParentX, lansate în data de 1 decembrie 2023, ajungând în nici 4 luni un fenomen educațional care cu fiecare ediție schimbă percepțiile actuale și deschide noi orizonturi în educația pentru viitor pentru părinți și copii.
ParentX se dedică organizării de evenimente educaționale ce aduc împreună părinți și copii într-un mediu propice dezvoltării lor. Ne bazăm pe expertiză de vârf, aducând în fața publicului specialiști și personalități remarcabile din domeniile fundamentale ale creșterii și educației noilor generații.
Viziunea ParentX este să construim o comunitate puternică de părinți și copii, unită în sprijinul unei educații adaptate la cerințele viitorului. Ne dorim să fim un loc de întâlnire și inspirație, unde fiecare membru să se simtă susținut și încurajat în călătoria lor către un viitor luminos și împlinit.
Evenimentele ParentX se concentrează pe cultivarea unei reziliențe puternice și pe sprijinirea unei comunități active, bazate pe colaborare și îngrijire reciprocă, pentru a contribui la creșterea unei generații echilibrate și pregătite să facă față provocărilor viitoare.
Beneficiul principal al participării la evenimentele ParentX constă în faptul că părinții descoperă modalități eficiente de a înțelege mai bine nevoile și potențialul copiilor lor. Prin intermediul acestor evenimente, părinții primesc instrumentele și sprijinul necesar pentru a gestiona provocările educaționale și pentru a susține copiii în atingerea potențialului lor maxim.